Kogaion Science Bootcamp

Kogaion Science Bootcamp

Direcții principale de cunoaștere și explorare:

  • Biologie experimentală
  • Chimie experimentală
  • Fizică experimentală
  • Aritmetică mentală japoneză (Soroban)
  • Emoții și relații
  • Drumeție
Sună Formular de înscriere

SUNT făcut pentru A DĂRUI ceea ce CREEZ prin COMUNICARE și GÂNDIRE LOGICĂ, primind de la viață ÎNȚELEGERE și ÎNȚELEPCIUNE.

Kogaion Science Bootcamp

Tabăra de științe se adresează copiilor dornici de cunoaștere, cu abilități în domeniul științelor și pasiune pentru inovație, dar și celor care doresc să exploreze aceste domenii.

Copiii vor intra într-o lume 100% exploratorie, în ateliere de Biologie experimentalăChimie experimentală, Fizică aplicată și Aritmetică mentală japonezăVor conștientiza propriile emoții și vor experimenta diferite tipuri de relații, se vor conecta cu natura în drumeții zilnice, vor învăța tehnici de supraviețuire și orientare și își vor dezvolta adaptabilitatea la situații noi.

cine: copii 7-9 ani și 10-12 ani

unde: Păltiniș, Pensiunea Romantic, la poalele masivului Cindrel

când: 22 – 28 iulie 2023

Tabăra constituie o provocare puternică pentru copii, din multiple perspective: identificarea și asumarea rolului în fiecare atelier, munca în echipă, colaborarea, observarea, atenția, găsirea căilor de depășire a situațiilor dificile și a blocajelor, punerea de întrebări pentru aflarea soluțiilor optime în luarea deciziilor.

Copiii vor câștiga pre-rechizite importante pentru dezvoltarea lor integrată și armonioasă.

Kogaion Science Bootcamp

Activitățile taberei

  • Biologie experimentală – copiii explorează lumea vie sub toate formele ei, având ca resurse peste 300 de preparate microscopice din lumea vegetală și animală și vor realiza primul lor Ierbar
  • Chimie experimentală – copiii învață modul în care se combină elementele ce formează materia, care sunt forțele care o generează și factorii care declanșează anumite procese la nivel micro si macro
  • Fizică experimentală – copiii învață despre legile universului în care trăim, procesele și cauzele existenței fenomenelor
  • Aritmetică mentală japoneză (Soroban) – copiii învață matematica din altă perspectivă, a calculului mental rapid, descoperă prin joacă folosirea minții ca instrument de dezvoltare a inteligenței logico-matematice
  • Emoții și relații – copiii învață să conștientizeze si gestioneze propriile emoții, să stabilească relații sănătoase, modul în care să rezolve conflictele
  • Drumeție – copiii se vor conecta cu natura și propriul corp dimineață la înviorare și în drumeții zilnice, vor învăța tehnici de supraviețuire și orientare și își vor dezvolta adaptabilitatea la situații noi
  • Carnaval – copiii se vor distra în ritm de dans, vor petrece și se vor bucura, în costume de carnaval
  • Foc de tabără

Mentorii copilului tău

Diana Antoci

Diana Antoci

Fondator, formator în psihopedagogia excelenței, formator Feuerstein

Ionuț Ciocîrlan

Ionuț Ciocîrlan

Arhitect software, instructor programare, mentor tehnologie

Constantin Căprioreanu

Constantin Căprioreanu

Ghid montan

Andreea Drăghici

Andreea Drăghici

Biolog, Cercetător

Laura Necșuțu

Laura Necșuțu

Trainer soroban și aritmetică mentală japoneză Nomin Jyuku

Beneficii principale pentru copii

  • construirea unei experiențe de viață prin valorificarea și explorarea inteligențelor științifice, naturaliste, inter-personale, intra-personale, integrative și existențiale
  • dezvoltarea motivației prin susținerea cunoașterii legată atât de domeniul de pasiune cat si de abilitățile predominante, netezind drumul spre performanță
  • formarea unei personalități armonioase prin învățare experiențială, generatoare de creșterea încrederii și a stimei de sine
  • menținerea unei curiozități vii si dezvoltarea capacitaților psihice care sa construiască mecanisme de învățare autentica, ce vor putea fi actualizate pe parcursul întregii vieți
  • dezvoltarea curajului de auto-expresie prin dezvoltarea gândirii critice și a structurii volitiv-atitudinale a personalității

Beneficii secundare pentru copii

  • identificarea, dezvoltarea și valorificarea abilităților și a potențialelor proprii în domeniul științific și al inovației
  • dobândirea abilității de utilizare și construire de modele și algoritmi în scopul demonstrării principiilor lumii vii
  • dezvoltarea sensibilității pentru natură
  • realizarea de noi prietenii cu copii cu aceleași pasiuni
  • observarea și descoperirea inteligenței și pattern-urilor naturii în corelație cu natura umană
  • reflectarea asupra progresului lor individual, asupra proceselor de gândire pe care le-au dezvoltat care vor genera curiozități suplimentare și dorința de a continua explorarea pe aceste domenii, precum și crearea pasiunii pentru științe și inovație
  • explorarea metodelor și strategiilor pentru înțelegerea și dezvoltarea gândirii și logicii

Galerie foto

  • Kogaion Science Bootcamp
  • Kogaion Science Bootcamp

Preț

1.905 lei servicii educaționale + 1.080 lei pensiune completă cu 3 mese principale și o gustare

Reduceri:

  • 10% pentru al doilea frate/soră/prieten
  • 10% Early Booking pentru înscriere în perioada 25.02 – 24.03.2023
  • 5% pentru plata anticipată, integrală, în termen de 5 zile de la completarea formularului de înscriere

Reducerile se aplică la costul serviciilor educaționale și se cumulează în limita a maxim 15% / copil.

Transport

Se asigură transportul din București și localitățile de pe ruta București – Păltiniș, contra cost (145 lei dus). Detalii: 0736.770.669 – Iulia

Meniu

Meniul este prestabilit în 2 variante, una tradițională și una vegetariană. Mâncarea se gătește în bucătăria proprie a restaurantului. Pentru copiii cu alergii, se asigură meniu separat.

Locație

Pensiunea Romantic 3***, Păltiniș

Pensiunea este localizată la intrarea în stațiunea Păltiniș, cu o extraordinară panoramă spre Munții Cindrel.
Pensiunea dispune de 3 clădiri cu o capacitate totală de 90 de locuri.
Camerele sunt de 3 și 4 locuri cu paturi matrimoniale, canapele extensibile și fotolii pat. Fiecare cameră este dotată cu baie proprie cu duș / cadă, TV cu televiziune prin cablu, internet wireless.
Accesul cu animale de companie este interzis.
În curtea pensiunii există amenajată o terasă, un foișor, un loc de joacă pentru copii, parcare, restaurant.
Copiii vor fi cazați separat fete / băieți, indiferent de vârstă.

Înscriere

Înscrierea se face prin completarea formularului de înscriere.

Toate detaliile legate de înscriere, plată și condiții de plată le veți primi pe e-mail, automat, pe adresa de e-mail pe care ați precizat-o în formular, după completarea și trimiterea acestuia. În situația în care nu primiți e-mail, cel mai probabil adresa a fost completată greșit. Vă rugăm să apelați nr. de telefon de mai jos sau să recompletați formularul.

Notă:

Ne rezervăm dreptul de a nu primi în tabără sau de a încheia parteneriatul pe parcursul acesteia, cu copiii al căror comportament este nepotrivit față de colegi, mentori, locația de găzduire sau natură și/sau prin a căror atitudine se generează conflicte și situații care conduc la imposibilitatea desfășurării proiectelor taberei. În acestă situație, contravaloarea serviciilor achitate nu se restituie.

Sună Formular de înscriere