Despre importanta sanatatii emotionale si relationale in familie si rolul acesteia in devenire a unei personalitati complete s-a scris si inca se va mai scrie. Factorii care definesc aceasta sanatate sunt multi si diversi, iar intelegerea lor, a cauzelor si efectelor pe care le produc, pot asigura o dezvoltare armonioasa a relatiilor din familie si, implicit, a copiilor care cresc si cunosc lumea pornind de acasa.
Copiii invata dupa modelele umane adulte din jurul lor. Oricat am incerca sa le vorbim despre luna, stele, minunile vietii, etc., copilul va fi, in primul rand, oglinda noastra, a parintilor.
Preluarea tiparelor comportamentale parentale, mai ales in primii ani de viata este evidenta pentru toti. Nu invatam de la parinti ceea ce ne spun (constient), ci ceea ce ne transmit (inconstient): stari, emotii, fel de a fi.
Daca am avea deschiderea sa ne amintim de propria copilarie, ce ne-ar reveni in memorie cel mai sigur: cum era mama/tata, cum aratau, cum se comportau cu noi, bucuria pe care o traiam zi-de-zi acolo sau ceea ce ne spuneau ei?…
Si atunci de ce inca insistam sa educam copiii si omitem sa ne educam pe noi, adultii?
Scuze si explicatii putem gasi oricand – doar experienta de viata ne-a invata atatea! Mai ales explicatii de genul: “… ii iubim nespus, le dorim tot binele din lume, nu vrem sa faca acelesi greseli ca si noi (sau noi – ca si parintii nostri)” sau “este datoria mea de parinte sa-l invat x, y, z…”, etc., etc., etc.
Dar oare aceasta relatie are un singur sens: cel de la parinte catre copil? Sau poate pentru a deveni fiabila si echilibrata este absolut necesar sa fie si de la copil catre parinte? Adica sa invatam de la ei si impreuna cu ei?
Cert este ca, oricat am critica, oricat am dori sa corectam ceva la copiii nostri, oricat am incerca sa-i protejam de greseli si alte necazuri, ceea ce putem face cu adevarat valoros este sa le oferim un model de a fi autetic, firesc si echilibrat fata de orice context cu care interactionam.
Cea mai importanta misiune pe care o avem in raport cu copiii nostri este sa-i pregatim de viata explicandu-le si aratandu-le prin exemplu propriu cum facem noi fata provocarilor pe care ni le trimite aceasta viata.
Se spune ca fiecare copil isi alege famila in care vine pentru a trai si invata din experienta unei existente fizice, pentru a integra niste experiente necesare lui cat si parintilor pe care ii alege. Este o discutie de amploare in care putem avea tentatia sa ne implicam foarte profund. Cu siguranta insa copiii ne schimba existenta, ne imbogatesc experienta de om si reprezenta ceea ce lasam in urma noastra. Iar asta aduce cu sine responsabilitatea de a fi foarte atenti la cel mai adevarat si important rol pe care ni-l asumam: cel de parinte. Sa fim foarte atenti la calitatea relatiilor pe care le construim cu proprii copii inca de la aflarea vestii ca urmeaza sa vina pe lume.
_____
Seria conferintelor de parenting din acest an, ce se vor desfasura sub egida programului Kogaion Parenting Academy, vor avea in vizor tocmai aceste provocari: construirea unor relatii armonioase cu copilul prin felul in care ne raportam la ideea de familie, la relatiile pe care le construim in familie si la felul in care familia se raporteaza la ceilalti actori sociali.
Cautam sa aducem in discutie mai ales contribuitia modelului parintilor prin felul lor de a fi in diferite situatii – in formarea personalitatii armonioase a copilului.