Despre ce „…N-a fost niciodată și s-a întâmplat din nou!” sau cu ce rămânem după ce trece criza?

Chiar dacă crize au tot fost pe parcursul istoriei umane, totuși memoria noastră de specie încă funcționează pe modulul operațional, adică aici și acum. Prea puține sunt momentele din care chiar am învățat ceva din ceea ce au trăit predecesorii noștri și prea puțini dintre noi au făcut asta.

Despre situația actuală s-a scris mult, dar concluzia oricum rămâne că, nu se știe mare lucru (esențial vorbind). Și în aceste condiții, ne vedem nevoiți să ne găsim propriile instrumente de supraviețuire, de reechilibrare: pentru noi, pentru copiii noștri, pentru meseria noastră, etc.

Și ordinea corectă cred că este exact asta: mai întâi noi. Pentru că dacă nu reușim să ne echilibram noi – nu avem cum să fim suport adecvat pentru oricine altcineva. (Logica este cumva similară cu alegerea de a folosi masca de oxigen într-o situație de criză în avion: îmi pun mie masca sau o pun copilului?.. Răspuns corect: mi-o pun mie ca să pot salva copilul!).

Totuși, din ce se constituie acest echilibrul? Cum ajung să redobândesc starea de bine, atât de necesară în special în aceste momente? Cred că răspunsurile ne vin tot din înțelepciunea cumulată a înaintașilor noștri.

În momentele foarte dificile omul, inevitabil, căută alinare la ceea ce este mai sus de el – Divinitate (spiritualitate, religie, etc.). Dar, în același timp, își acutizează foarte mult toate simțurile (de la cele primare până, în unele cazuri, – la intuiții profunde, aproape revelatorii!). Așa suntem construiți. Și astfel ajungem să ne raportăm, din nou, la … Bunul simț. Da, acea expresie fundamentală a neamului românesc: bunul simț.

Dacă reflectăm mai atent la cuvânt, acesta aduce împreună cerul și pământul: bunătatea = valoare spirituală supremă și simțurile = acele terminații organice, care ne dau legătura cu pământul, cu fizicul din jurul nostru.

Cred că, în aceste momente, dacă reușim să fim atenți la nevoile sufletului și la nevoile corpului – mare parte din problema echilibrului interior este gestionată. Astfel, practicarea valorilor universale (colaborare, bunătate, într-ajutorare, responsabilitate, empatie, compasiune, etc.) ne asigură climatul emoțional potrivit. Iar acesta atenuează anxietatea și angoasele legate de imprevizibilul evenimentelor, de incertitudinea zilei de mâine, etc. Să fac bine (apropo, când fac bine creierul secretă endorfine, substanțe care ne dau o stare proprie de bine!), să practic un sport, să-mi acord timp pentru un hobby, etc. – sunt doar câteva din recomandările des menționate în ultimul timp, la acest capitol.

Pe de altă parte, grija pentru simțurile fizice o pot arata prin atenția la ceea ce ascult și vad (muzica bună, povești, opere de balet, muzeele virtuale, etc.), la ceea ce mănânc (miros, gust, estetic), la mirosurile din încăpere, la texturi (de exemplu cum mă îmbrac, chiar dacă nu ies din casă?!), culori, etc. – încerc sa cultiv frumosulutilul și adevăratul în spațiul fizic.

În tot acest context, nu neglijez nici rațiunea/ gândirea. Analizez situația și încerc să înțeleg: de unde mi se trage ceea ce trăiesc, de ce mă pot servi pentru a trece cu bine peste acest eveniment, de unde îmi pot veni dificultăți? Unde pot caută ajutor?, etc. – sunt câteva întrebări, care ne ajută să procesam conștient și responsabil starea în care suntem.

Pentru că omului îi este frică de ceea ce nu știe, de imprevizibil, de incert, de confuz… Iar răspunsurile la întrebările de mai sus ne ajută să gestionam mare parte dintre frici.

Despre relația cu copiii noștri în aceste momente – acesta se poate aborda implicit: dacă reușim să reglăm cele spuse mai sus, aceasta se va ghida după aceleași repere ca și înainte de criză: autenticitate, bunătate, consecvență, responsabilizare, sinceritate. Și nu uităm despre modelul uman, cel care integrează aceste valori – adică noi, adulții! Să fim așa cum ne-am dori să fie și ei! (nu cer copilului ceea ce n-am reușit eu profesional, social, intelectual, etc.  În general, din observații personale, cu cât ajungem să fim mai detașați (a se face distincția profundă între detașare și nepăsare!), cu atât crește probabilitatea reușitei!

Cred că acum este momentul să avem un pic de curaj și… să-i cunoaștem și să-i iubim profund, așa cum sunt. Pentru că până să ne pomenim în situații limită, de cele mai multe ori uităm cât de mult ne iubim părinții, copiii, aproapele.

În general, curajul este o mare calitate în vremurile confuze: îți trebuie curaj pentru a spune și a accepta adevăruri (inclusiv ceea ce alegi să spui copiilor!), de a lua decizii și atitudini, de a nu lasă frica sa ne copleșească, de a nu aluneca pe panta degradării umane, etc.

Servajul indus de încercările vremurilor este dureros și profund acaparator! Cantitatea de drog (a se citi consumerism), pe care am inhalat-o, nu putea rămâne fără răspuns. Nu sunt decât doua posibilități: fie mărim doza și e clar unde ajungem; fie, ne asumăm durerea sevrajului, care odată depășită – poate veni cu multă înțelepciune și înțelegere.

Deși memoria umană este de scurtă durată, totuși, există speranța că la un moment dat, masa critică de înțelepciune acumulată și transmisa prin meme culturale, etc., să fie transferată în genomul uman. Iar generațiile viitoare să fie mai disponibile de efort și auto-cultivare, mai stoice la perversiunea prin confort și lene, mai dedicate marii meniri de a fi OM.

Rodica Efros

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *