Ficare tara de pe pamant se intreaba: cum ne vom educa copiii ca sa aiba o intelegere a indentitatii lor culturale, pentru a pastra mostenirea culturala a comunitatii noastre.

Problema e ca se incearca sa se intampine viitorul facand ceea ce s-a facut in trecut si prin asta se alimenteaza milioane de copii, care nu vad nici un rost in a merge la scola.

 

Cand noi am mers la scoala, am fost tinuti acolo cu o poveste cum ca daca muncesti din greu, ai rezultate bune si faci o facultate, vei avea un job. Copii nostri nu cred asta. Si au dreptate, apropoo. E mai bine sa ai o diploma dar nu-ti mai da nicio garantie. Mai ales daca asta iti marginalizeaza lucrurile care crezi ca sunt importante pentru tine. Descoperind acest lucru unii spun:

„Trebuie sa ridicam standardele!”

Pe bune? Da ar trebui. De ce sa le coboram? 🙂

Desigur ca ar trebui sa le ridicam!

Problema este ca actualul sistem de educatie a fost gandit si conceput pentru alta perioada. A fost conceput in cultura intelectualilor din ilumunism. Si in circumstantele economice ale revolutiei industriale. Inainte de mijlocul secolului 19 nu existau sisteme politice de educatie. Adica, sa zicem, te educau iezuitii, daca aveai bani. Dar educatia publica, platita din taxe, obligatorie pentru toti si primita gratuit … aceasta a fost o idee revolutionara. Si multi au fost impotriva zicand „E imposibil ca multi copii din clasa sociala sa beneficieze de educatie publica!” ca „Sunt incapabili sa invete sa scrie si sa citeasca!” si „De ce sa pierdem timp cu asta?”

Asadar avem de-a face cu o intreaga serie de ipoteze despre structura sociala si capacitate, rezultate din imperativele economice ale acestei perioade, dar bazate pe un intelctualist al mintii, care era de fapt viziunea iluminista a inteligentei.

„Adevarata” inteligenta reprezinta o anume capacitate rationare deductiva, cunoasterea clasicilor, adica ceea ce numim „abilitati academice”. Si asta fiind adanc implantat in genele sistemului public de educatie, cum ca ar exista doua tipuri de oameni: intelectuali si non-intelectuali. Oameni destepti si oameni … mai putin destepti. Consecinta acestui fapt este ca multi oameni stralucitori cred ca nu sunt deloc asa. Pentru ca au fost judecati dupa aceasta viziune specifica a mintii.

Asadar avem doi stalpi ai educatiei publice: ECONOMIC si INTELECTUAL. Iar parerea mea este ca acest model a provocat haos in viata multor oameni. A functionat foarte bine pentru unii, exista destui care au beneficiat excelent din asta, dar majoritatea oamenilor au avut de suferit, dupa cum urmeaza.

Aceasta este noua epidemie si este la fel de nepotrivita precum este de fictiva. Acesta este flagelul ADHD.

Avem aici o harta a Americii cu cazuri de ADHD sau Deficit de atentie/ Tulburare Hiperkinetica. Sa nu ma intelegeti gresit, nu vreau sa zic ca nu exista asa ceva pentru ADHD. Eu nu sunt calificat sa afirm ca exista si stiu ca multi psihologi si pediatrii considera ca exista. dar ramane un subiect de dezbatere. Insa ce stiu sigur este ca nu avem de-a face cu o „epidemie”. Acestor copii li se prescrie indoparea cu pastile mai des decat ni se scotea noua amigdalitele. si asta ca un fel de moda medicinala. Copii nostri traiesc in cea mai stimulatoare perioada din istoria omenirii. Sunt bombardati cu informatii si li se solicita atentia de la orice platforma posibila: computere, ifone, platouri plubicitare si sute de televiziuni. Si apoi sunt penalizati ca nu se concentreaza. La ce? La lucrurile plictisitoare de la scoala.

Poate nu e chiar o coincidenta ca numarul de cazuri ADHD a crescut odata cu testarea standardizata. Acestor copii li se prescrie medicamentatie foarte periculoasa doar ca sa se concentreze si sa fie linistiti. Dar conform studiului, numarul de cazuri ADHD creste pe masura ce ne apropiem de Coasta de Est.

Oameni incep sa-si piarda interesul in Oklahoma 🙂

Nu prea mai gandesc limpede in Arkansas.

Si cand ajung in Washinton sunt complect pierduti.

Cred ca sunt motive separate. E o epidemie fictiva.

Daca ne gandim bine Artele si nu e vorba aici doar de Acte ci si de Stiintle exacte dar din particular Artele devin victimile acestei mentalitati. Artele se ocupa in special de „experienta frumosului”

„Experienta frumosului” este atunci cand toate simturile iti functioneaza la maxim, cand esti conectat la clipa traita si rezonezi la ceea ce experimentezi, cand esti complect insuletit. Iar „uratenia” este atunci cand iti opresti simturile si ramai rece de tot ce se intampla in jur. Si multe astfel de medicamente fac exact asta.

Le facem educatie copiilor nostri „uratindu-i” si cred ca ar trebui sa le facem exact opusul, nu ar trebui sa-i „linistim” ci ar trebui sa „trezim” tot ceea ce au inauntru. Dar modelul nostru este urmatorul: eu cred ca educatia din prezent este proiectata pentru obiectivele industrializarii si dupa imaginea industrializarii.

Sa va dau cateva exemple: scolile sunt cumva organizate precum liniile de productie: sonerii, spati separate, specializari pe subiecte separate. Inca ne educam copii pe loturi. Adica, ii trecem pe sistemul de educatie pe criterii de varsta. De ce? de unde aceasta ipoteza ca cel mai important lucru in comun este vasta? E ca si cum cel mai mult conteaza data lor de fabricatie. Ei bine, eu stiu copii care sunt mult mai buni decat alti copii de aceeasi vasta in discipline diferite. Sau in ore diferite ale zilei, sau in grupuri mai mici sau mai mari. Sau uneori de unii singuri. Daca esti interesat de modul de educatie, nu pleci de la asceasta mentalitate de linie de productie. E un fel de bio-confomitate care creste daca ne uitam la testarea standardizata si programa standardizata. E vorba despre strict standardizare. Eu cred ca trebuie sa mergem exact in directie opusa. Asta vreau sa spun cand vorbesc despre „paradigme in schimbare”

Exista un excelent studiu publicat recent despre „gandirea divergenta”

Gandirea divergenta nu este acelasi lucru cu creativitatea. Eu denumesc creativitate drept procesul de a genera idei generale care au valoare. Gandirea divergenta nu est eun sinonim pentru creativitate dat este o abilitate esentiala pentru creativitate; o abilitate pentru a gasi mai multe raspunsuri posibile la o intrebare, de a gandi asa zis „lateral”, de a gandi nu numai in mod linial si convergent, de a vedea raspunsuri mutiple nu numai unul.

Exista teste pentru asta. Un exemplu este intrebarea: „Cate utilizari poti gasi unei agrafe?”

Majoritatea oamenilor vor veni cu 10-15 raspunsuri. Cei foarte buni la gandire divergenta ar aduce si 200 de exemple. Si fac asta punandu-si intrebari de genul: „… Se poate ca agrafa sa fie inalta de 200m si sa fie facuta din cauciuc?” sau „Trebuie neaparat sa fie o agrafa normala asa cum o stim?”

Exista texte pentru astea si au fost facute pe 500 de oameni iar in normele textului, daca punctezi peste un anumit nivel esti considerat un geniu in gandire divergenta. Va intreb, ce procent din cei 500 de oameni testati credeti ca au atins nivelul de geniu la gandire divergenta? Trebuie sa mai stiti ceva, e vorba de copii din gradinita testati. deci ce credeti? Ce procent? 80%? 98%? Interesant este ca textul a fost unul longitudinal, asadar au retestat aceiasi copii, 5 ani mai tarziu, la varsta de 9-10 ani. Pronosticuri? 50? I-au testat din nou 5 ani mai tarziu, varstele 13-15 ani. Puteti vedea deja un trend aici 🙂 Asta ne arata un fapt interesant, pentru ca ti-ai putea imagina a fi invers: incepi prin a nu fi foarte bun dar devii mai bun pe masura ce cresti mai mare. Asta arata doua lucruri

1. Toti avem aceasta abilitate

2. Se erodeaza in timp.

Acum, o multime de lucruri li se intampla acestor copii cand cresc, o gramada. Dar cel mai important ramane faptul ca „devin educati”. Petrec zece ani in scoala invatand ca exista un singur raspuns, la sfarsitul cartii. Si ca nu au voie sa se uite. Sa nu copieze pentru ca asta e trisare desi in afara scolii asta se numeste „colaborare” 🙂 Si nu pentru ca profesorii ar vrea asa ceva, ci pentru ca e implantat in codul genetic al sistemului de educatie. Trebuie sa gandim diferit fata de abilitatile umane, trebuie sa depasim aceasta conceptie veche de academix, non-academic, abstract, teoretic, vocational si sa o vedem asa cum este, respectiv un mit. Trebuie sa recunoastem ca cele mai bune invataturi se petrec in grupuri iar colaborarea este „chestia” dezvoltarii. Iar daca atomizam oamenii si ii separam, judecandu-i singular, provocam o anume perturbare a mediului lor natural de invatare.

3. Este esentiala cultura noastra institutionala, obiceiurile institutiilor si locul lor ocupat in societate.