Când și cum putem interveni pentru a ne sprijini copilul în rezolvarea unei situații conflictuale

 

Detalii de context

Atunci când un alt copil ne jignește copilul – e mai rău decât dacă ne-ar jigni pe noi! De cele mai multe ori părinții ar fi în stare să fugă imediat către cel care i-a supărat copilul și… „să schimbe câteva cuvinte cu acesta”… Dar este categoric contraindicat acest lucru! Mai mult – nu avem niciun drept să facem asta, în special dacă părinții celuilalt copil nu sunt de față. Mai jos câteva argumente care susțin aceste afirmații.

Atunci când ne întâlnim cu părinți care la auzul despre implicarea într-un conflict al copilului lor reacționează cu: „Lăsați-mă doar să discut cu vinovatul. Doar să-l întreb ce s-a întâmplat. Să-i explic că nu e bine ce a făcut. N-o să pun presiune pe el!”, întotdeauna reacția trebuie să fie invariabilă: Nu.

Există o regulă: adulții clarifică ce au de clarificat doar cu copiii proprii sau cu alți adulți. Clarificările de orice fel, gen „Ce s-a întâmplat?”, „Cine a greșit?”, „Ce este de făcut?”, etc. cu copiii altor părinți – ies din discuție și nu se acceptă.

DE CE nu se acceptă?

 

Etică și morală de adulți echilibrați.

1. Pentru că poate interacționa cu copilul doar cel care este responsabil pentru siguranța lui (fizică, emoțională, mentală, etc.). Cei care sunt responsabili sunt profesorii/educatorii și părinții. Doar nu d-voastră o să răspundeți dacă în urma discuției – copilul va avea de suferit (emoțional, mental, fizic, etc.)?
2. Profesorul/educatorul nu are dreptul să lase copii nesupravegheați pentru o discuție cu o persoană necunoscută. Imaginați-vă că vă lăsați copilul la școală/grădiniță și îl luați seara după o discuție cu nu-se-știe-cine. E normal, oare? – NU!
3. „Discuția” unui părinte cu copilul altcuiva poate declanșa o reacție în lanț. Există posibilitatea ca mâine alt părinte să discute cu copilul d-voastră. Și nu se știe cât de diplomat o va face. Până la urmă, de ce d-voastră ați avea acest drept, iar alt părinte – nu? De aceea – nu se face.
4. Vi se pare că „doar o să întrebați ce s-a întâmplat”. În 99% din cazuri asta doar vi se pare. Altfel, „doar o să întreb ce s-a întâmplat” pot profesorul/educatorul. Dacă nu se întreabă „cum trebuie” – înseamnă că intenția inconștientă este mai serioasă. Deci, nu o să fie „doar întreb…” E bine să fim sinceri cu noi.

Cine este de vină?

Sunteți siguri că celălalt copil este 100% vinovat? Experiența arată că în 9 din 10 cazuri situația nu este lipsită de ambiguitate. Să nu uităm: în orice fel de relație, unde sunt două sau mai multe părți implicate, nu este nici meritul și nici vina unei singure părți. Iar faptul că ai noștri copii experimentează anumite trăiri (unele chiar profund neplăcute) – este o ocazie să-i ajutăm să învețe despre sine: despre cine sunt și ce pot.

 

În loc de concluzie

Pe lângă toate cele menționate mai sus, în momentul în care încurajăm copilul să-și rezolve conflictele cu alți copii, îi transmitem că avem încredere că poate și singur. Bineînțeles că pot exista situații când va fi nevoie să discutăm cu părinții celeilalte părți, dar asta – în fază ulterioară, dacă copii nu reușesc să se descurce singuri. Și atunci îi vom oferi cel mai uman model posibil de a rezolva o problemă. Până la urmă – ei de la noi învață, nu?…

 

Rodica Efros

Psihopedagog, Formator în Psihopedagogia Excelenței

Mentor permanent Kogaion Gifted Academy