Suntem martorii unor schimbări esențiale în majoritatea domeniilor vieții. Dinamica acestora adesea nu ne încurajează să căutăm în profunzime, lăsându-ne să ne păcălim cu interfețe atractive și ”prietenoase”. Și în goana după noi senzații și uimiri, uităm că nu confortul a fost motorul civilizației, ci munca, dedicarea și aspirațiile înalte ne-au ajutat să evoluăm.

Generații după generații au căutat să lase copiilor înțelepciunea și credințele lor considerând, pe bună dreptate, că le înlesnesc calea și îi ajută să depășească mai sigur provocările vieții. Până la un anumit punct, aceste practici au avut relevanță și au slujit acestei cauze. Vremurile, însă se schimbă. Uneori devin de nerecunoscut; se schimbă credințele, valorile, prioritățile. Neschimbate rămân doar calitățile umane. Ele reflectă fondul etic al persoanei, care este amprentat în genom. Și anume: corectitudine, compasiune, curaj, adevăr, respect, bunătate. Acestea se pot descoperi și învăța doar prin exemple umane autentice sau, uneori –  prin cărți bune, inspiraționale, unde eroii sunt oameni cu astfel de calități.

În viața copilului de 6-7 ani (uneori până la 8 ani) se întâmplă un eveniment major: are loc transferul de autoritate morală de la familie – către mediul social. Și prima persoană, de referință în acest sens, cu care se întâlnește, este Doamna: învățătoare, educatoare, antrenor, profesor, etc.

Adică acel adult din mediul social, pe care copilul îl percepe ca având autoritate și influență asupra situației sale sociale. Odată identificată această persoană, copilul deleagă către ea, în primul rând, moralitatea deciziilor.

Investirea cu autoritate, odată realizată, are un impact major asupra vieții copilului. De cele mai multe ori – comparabil cu cel al părinților. Ca și în cazul părinților, dacă are noroc de o ”doamnă” corectă, înțelegătoare, binevoitoare, autentică, etc. – el are tendința să preia aceste calități, să le integreze în felul său de a fi și să se bucure de ceea ce devine. Lumea din jur este luminoasă și promițătoare de lucruri bune și frumoase!..

Dacă însă se întâmplă ca aceste calități să fie alterate de unele trăsături de caracter mai puțin… frumoase – copilul imediat percepe tot contextul legat de respectiva persoană – ca fiind toxic și nedorit. Chiar dacă ”doamna” este bună, blândă, dar nu are curaj să intervină și să ia o poziție corectă și responsabilă în situații conflictuale/ discutabile (cu un coleg ”cu pile”, cu o altă ”doamnă”, cu un părinte mai ”sonor”, etc.) – lumea din jur pălește! Pentru copil ea își pierde din frumusețe, din farmec și din încredere. Lumea socială nu mai este sigură!

Iar siguranța este o nevoie fundamentală a individului uman, care de multe ori nu ține de conștient, ci este ancorată adânc, în instinctele umane primare. Astfel, unele manifestări ”obraznice” sau, dimpotrivă – ”apatice”, pe care le observăm la copiii de vârstă școlară mică, nu au legătură cu educația sau cu bunăvoința lor (cele marcate, de obicei, cu ”… nu vrea”,  ”… mă sfidează intenționat”,  ”… nu înțelege de vorbă bună”, etc.). Ei acum învață autocontrolul și gestionarea eu-lui, iar faptul că nu au parte de o îndrumare adecvată nu-i ajută să-și dezvolte mecanisme constructive de percepție a lumii oamenilor. Este foarte important atunci când constatăm anumite comportamente-atitudini la copii – să nu ne grăbim să etichetăm, ci să căutăm un pic mai în profunzime sau… ”împrejurime”.

Despre ce achiziții cognitive și performanțe se poate vorbi în aceste cazuri? Păi exact despre cele pe care le evaluăm și constatăm cel mai adesea: memorare automată, reproducere fără discernământ, preluare a unor informații fără să fie trecute prin filtrul propriei conștiințe, etc. Adică exact acel analfabetism funcțional, de care se pare că nu mai scăpăm. Cum să ai curajul să gândești critic, dacă modelul tău de autoritate, ”doamna” nu o face, ba chiar se supără că nu-i preiei părerea, că i-o pui ”sub semnul întrebării”?! Cum să vrei să fii creativ când ”doamna” taxează orice greșeală și orice ”ieșire din standard”? Cum să înveți să fii respectuos, dacă la tot pasul nu vezi decât model de desconsiderație, indiferență, egoism și… multă frică.

Curajul este piatra de temelie pe lista calităților omenești. Pentru că întâi e nevoie de curaj pentru a-ți asuma ceea ce ești: ca om și ca profesionist.

La polul opus sunt ”Doamnele – Oameni frumoși”. Acelea care nu caută neapărat să pomenească reușitele proprii sau contribuția personală la reușitele elevilor săi. Dimpotrivă, atunci când vorbesc despre ei, dânsele radiază lumină și nu se mai opresc în a enumera cât de mult efort a depus copilul și… familia! Acele ”Doamne” care salută pe oricine – primele, pentru că dânsele știu că ”a saluta” este despre tine nu despre cel salutat. Acele ”Doamne”, care și peste 2 zile te întreabă … dacă ”…pisica ta e mai bine?” Sau dacă ”… mai ești supărat pe colegul de bancă?” Sau dacă  ”… mai ai febră musculară după ora de educație fizică?”… De au sau nu olimpici în palmares – nu este esențial pentru dânsele; important este că au crescut mulți oameni adevărați, cu busolă interioară sănătoasă!

Despre dumnealor este acea ”stare de bine”,  despre care se pomenește tot mai insistent în cele mai noi recomandări pedagogice. Dumnealor emană siguranță, confort și inspirație pentru a fi curios, pentru a vrea să știi, să poți, să fii.

Și asta nu o spun doar cercetările moderne: de la pedagogie până la neuroștiință … O spune experiența de viață a fiecăruia dintre noi. Doar să avem curajul să ne ascultăm vocea interioară, busola proprie și să acționăm în consecință.

Conștientizând responsabilitatea pe care o avem de a crește în noi calitățile umane fundamentale, putem atunci ghida și transmite generațiilor noi de copii că om nu doar te naști, Om devii! Iar Omul sfințește locul.