Media Advanced Learning
Media Advanced Learning
Fotografie realizata de copii in cadrul programului Media Advanced Learning

Copii pasionati de fotografie, teatru si film

Abilitatea de a crea un concept, de a-l transpune in realitate si de a-l comunica altora este esentiala pentru dezvoltarea noastra ca fiinte umane sociale. Aceasta abilitate devine si mai importanta atunci cand este aplicata unor domenii de interes vital, cum ar fi ecosistemul.

Acesta este motivul pentru care KAL, prin intermediul programului Media Advanced Learning, pune un accent foarte mare pe cunostintele media ale copiilor si isi propune ca apoi sa puna in valoare aceste cunostinte noi dobandite prin realizarea unor reportaje in zone foarte importante din tara noastra, cum ar fi Delta Dunarii sau Bucovina.

Grupa de varsta: 9-12 ani

Nr. participanti: 15 copii / grupa

Perioada: pe parcursul anului scolar, joi, orele 16.00 – 19.00

Locatie: Bucuresti, sediul Kogaion Gifted Academy

Mentori: 2  specialisti si mentori invitati

Activitati: 3 activitati saptamanale

(Prelucrare imagine, Comunicare, Prelucrare video)

Sesiuni anuale: 27 intalniri (octombrie 2018 – iunie 2019)

Media Advanced Learning
Fotografie realizata de copii in cadrul programului Media Advanced Learning

OBIECTIVE

Media Advanced Learning se adreseaza copiilor pasionati de fotografie, teatru si film, dornici de a performa in domeniul de pasiune. Prin acest program urmarim pentru copii:

  • sa afle mai multe din tainele crearii unui reportaj, fiind ei insisi parte la conceptie, realizare si prelucrare; sa invete cum se ia un interviu;
  • sa-si dezvolte creativitatea, sa dobandeasca fluenta in comunicare, curajul si increderea de a se exprima in public prin implicarea directa la crearea reportajului;
  • sa surprinda momente inedite pe obiectivul aparatului foto si a camerei video.

STRUCTURA PROGRAM

Programul cuprinde:

  • 27 de intalniri desfasurate in perioada 18.10.2018-06.06.2019 conform calendarului, structurate astfel:
    • activitati saptamanale – in fiecare zi de joi in intervalul 16.00-19.00, exclusiv pe perioada vacantelor si a sarbatorilor legale:
    • activitati trimestriale – stabilite impreuna cu mentorii care pot consta in: vizite programate la institutii si centre specializate, locatii de cultura, companii, institute de cercetare, dezbateri impreuna cu personalitati specializate intr-unul dintre domeniile studiate, edituri, excursii, expeditii, precum si orice alte activitati identificate impreuna cu mentorul si care au ca obiectiv interactiunea directa dintre copil si mediul de desfasurare specific domeniilor studiate.
Science Advanced Learning
Fotografie realizata de copii in cadrul programului Media Advanced Learning

ATELIERE SAPTAMANALE

- joi, 16.00-19.00 -

In fiecare zi de joi, in intervalul 16.00-19.00, exclusiv pe perioada vacantelor si a sarbatorilor legale.

photoshop - kogaion gifted academy
Fotografie realizata de copii in cadrul programului Media Advanced Learning

PRELUCRARE IMAGINE ADOBE PHOTOSHOP

marti, 16.00-17.00

 

Copiii invata cu ajutorul programului Adobe Photoshop sa selecteze imagini, sa realizeze decupaje, rotiri si adaugari de text si alegere a fontului potrivit, sa realizeze colaje fotografice si afise pe teme date sau alese de grup, sa foloseasca un mod de gandire strategic pe layere si esentializarea unei idei care se doreste sa fie transmisa prin imaginile realizate atat din punct de vedere vizual cat si tehnic.

Copiii studiaza tehnici avansate de design grafic si perceptia consumatorului asupra designului si a mesajului transmis prin colajul artistic.

MENTOR

 

Cursul este sustinut de Nineta Nenciu – artist plastic, fondatoarea conceptului „Pictam vise”, specialist in tehnica prelucrarii imaginii, design ambiental, fotograf.

Nineta este absolventa a Universitatii Nationale de Arte Bucuresti. A urmat cursurile unui Master in Sectia grafica, avand o experienta de peste 10 ani in pictura, concept graphic design, design ambiental, pictura pe pereti, textile si piele, lemn, sticla, gravura, precum si in tehnici de reprezentare plastica.

Este fondatorul si coordonatorul conceptului Pictam Vise.

A participat la numeroase expozitii in tara si strainatate, intre care Expozitia de grup si expozitie personala de gravura la “Casa de cultura Friedrich Schiller”, Bucuresti, Muzeul judetean de Arta Prahova, “Ion Ionescu Quintus”, Ploiesti, Expozitie de grup la Muzeul de Istorie Bucuresti.

In cursul activitatii sale i-au fost decernate Premiul “Suvenir de Bucuresti”, precum si Premiul I la concursul organizat de Patriarhia Romana “Icoana din sufletul copilului”. Este membra a Galeriei DanaartGallery, Fundatia Ileana Mustatza.

Nineta Andra Nenciu
Media Advanced Learning
Fotografie realizata de copii in cadrul programului Media Advanced Learning

COMUNICARE VERBALA SI NONVERBALA

joi, 17.00-18.00

 

Atelier in care copiii invata mecanismele si diferitele tipuri de comunicare, sa se exprime in public, sa isi gestioneze emotiile, sa isi exprime sentimentele, sa inteleaga limbajul non-verbal si paraverbal si expresivitatea propriului corp.

Copiii invata rolul comunicarii in viata noastra, respectul de sine si pentru ceilalti, isi imbunatatesc dictia si miscarea scenica, creionand scurte scenete de improvizatie si invatand tehnicile luarii unui interviu.

MENTOR

Cursul este sustinut de Iulian Glita – actor liber profesionist, regizor, scenograf.

Iulian este actor liber profesionist, regizor si scenograf. A absolvit Facultatea de Teatru si Televiziune, specializarea Artele Spectacolului din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj Napoca. A acumulat o vasta experienta in art-terapie si psihodrama cu oameni privati de libertate din penitenciarul Rahova Bucuresti.

Iulian a jucat in numeroase piese de teatru:

  • “Deformatii” la Teatrul Luni (2008)
  • “Obsession” la Teatrul in Culise (2013)
  • “Kasa poporului” la Teatrul Godot (2011)
  • “Te vei intoarce in Galapagos” la Teatrul de Comedie (2006)
  • “De veghe in lanul de secara” la Teatrul Mic (2004

Precum si in filme ca:

  • “Minunata nefericire” (2009)
  • “Coridorul lui Statxovic” (2008)
  • „Pumpkinhead: Ashes to Ashes / Furia monstrului 3: Tarana si cenusa” (2006)

De asemenea, in calitate de regizor a luat premiul pentru cel mai bun spectacol in cadrul Festivalului Fringe, Iasi, 2013, cu spectacolul Obsession.

Iulian Glita
Media Advanced Learning
Fotografie realizata de copii in cadrul programului Media Advanced Learning

ARTA FOTOGRAFIEI. ARTA FILMULUI. PRELUCRARE VIDEO WINDOWS MEDIA PRO.

joi, 17.00-18.00

 

Atelier de arta fotografica si cinematografie ce are la baza dezvoltarea inteligentei estetice si vizuale, in care copiii invata sa surprinda emotii si trairi din universul macro si micro, atat cu ajutorul aparatului foto cat si cu ajutorul camerei video.

Copiii invata tehnici si instrumente de lucru, de incadrare foto- video, selectare, editare si prelucrare video cu ajutorul programului Windows Media Pro.

MENTOR

 

Cursul este sustinut de Andrei Stan Lazar – regizor de film, fotograf.

Andrei a absolvit in 2011 facultatea de Stiinte Politice la SNSPA. Ceva din interiorul lui l-a indemnat insa sa caute o alta cale, mai apropiata de lumea lui interioara. A ascultat cu curaj vocea interioara si a ales sa impartaseasca celorlalti gandurile, trairile si universul viselor lui, in imagine si sunet. A urmat licenta in regie la Met Film School din Londra unde si-a confirmat pasiunea pentru film si arta.

Prima recunoastere pe plan profesional nu s-a lasat prea mult asteptata, Andrei castigand cu unul din primele sale proiecte ca scenarist si regizor de film premiul la Festivalul din Toronto. A lucrat cu artisti cunoscuti din industria muzicii (Serban Cazan, Alina Eremia, Alexandra Stan) si a realizat documentarul „The pursuit of dreams” unde a colaborat cu speakeri internationali renumiti: Gregg Braden, Joe Dispenza, Bruce Lipton. De asemenea, a avut o expozitie de artwork-uri la Casa Hospice, urmand a finaliza in curand 2 albume muzicale. In prezent dezvolta un proiect de lung metraj despre viata lui Zalmolxis.

Andrei este mentor permanent al Kogaion Gifted Academy incepand cu anul 2016.

Andrei Stan

Descarca programul complet

LOCATIE SI DOTARI

Bucuresti, sediul Kogaion Gifted Academy

Locul de desfasurare a activitatilor este situat in Bucuresti, Soseaua Nordului nr. 94F, Sector 1, intr-o zona linistita, la numai 50 de metri de Parcul Herestrau. Imobilul dispune de o curte interioara in suprafata de 200 mp si 11 spatii de desfasurare a activitatilor, spatioase si luminoase, desfasurate pe o suprafata de 450 mp, din care:

  • un Laborator de IT dotat cu un videoproiector si 16 laptop-uri
  • un Laborator de Stiinte, dotat cu o tabla inteligenta si material didactic specific pentru disciplinele Fizica, Chimie, Corpul uman, Pictura
  • un Laborator de Inteligenta muzicala dotat cu un videoproiector si peste 80 de instrumente muzicale si de percutie
  • Sala de Arta spectacolului si Dans dotata cu videoproiector, microfon, boxe
  • Sala de Arte martiale dotata cu saltele si materiale specifice
  • Ludoteca, in curs de amenajare, ce urmeaza a fi dotata cu videoproiector si peste 400 de volume de carti si jocuri specifice pentru copii
  • 4 Sali de clasa pentru desfasurarea activitatilor ce tin de curricula scolara, din care una dotata corespunzator pentru Clasa pregatitoare
  • o sala de servire a mesei.

 

Dotarile si materialul didactic pus la dispozitie sustin o educatie de calitate si o dezvoltare experientiala a fiecarui copil.

PRET PROGRAM

525 lei / 4 sesiuni

 

Pretul nu include:

  • transportul
  • masa servita sau intrarile la diferitele obiective culturale desfasurate pe parcursul anului, in Bucuresti sau in tara.

Pentru copiii care nu doresc participarea la evenimentele anuntate, nu se asigura supraveghere in cadrul Kogaion Gifted Academy si nu se returneaza contravaloarea sesiunilor respective, acestea facand parte integranta din program.

 

Pentru toate modalitatile de plata disponibile, va rugam descarcati programul complet.

Pentru inscrierea in programul Media Advanced Learning completeaza formularul de inscriere

Program adresat copiilor intre 9-12 ani, pasionati de fotografie, teatru si film.

Mai multe programe pentru copii de 7 - 12 ani

Aboneaza-te la newsletter

daca vrei sa fii informat despre taberele, cursurile, conferintele, atelierele sau intalnirile organizate de noi.